RONET LIVE

2 ani

PRELUAT
Lectură obligatorie !
Sclavii mergeau unul după altul și fiecare căra câte o piatră șlefuită. Patru rânduri de peste un kilometru în lungime, de la cariera de piatră până la locul unde a început construcția orașului-cetate nou, erau vegheate de către străjeri. Fiecare străjer controla câte 10 sclavi.
Pe o parte de sclavi, pe o piramidă de 13 metri în inălțime construită manual din pietre șlefuite, sta Cratius – unul dintre preoții supremi, care a urmărit tăcut pe parcursul a 4 luni ce se petrecea. Nimeni nu îndrăznea să-l distragă, nici măcar cu privirea, să-l întrerupă din meditații. Sclavii și străjerii percepeau piramida cu tron în vârf ca o parte a landșaftului. Iar omul care, ba ședea pe tron, ba se plimba pe terasa din vârful piramidei era pentru ei ca o fantomă.
Cratius și-a fixat ca scop să reformeze statul, să întărească domnia preoților pentru mii de ani înainte supunând toți oamenii lumii, să-i transforme pe toți, inclusiv pe domnitorii popoarelor, în sclavii săi.
Odată, Cratius a coborât jos, lăsând pe tron un geamăn de-al său. Preotul și-a schimbat hainele și și-a pus perucă. A poruncit căpitanului străjerilor să-l încătușeze, ca pe sclavi, și s-a pus în rând cu un rob tânăr și voinic pe nume Nardus.
Privind fețele sclavilor, Cratius a observat că la acest tânăr privirea este curioasă și înviorată, și nu rătăcită sau înjosită ca la majoritatea. Chipul lui Nardus era mai întâi concentrată și gânditoare, apoi emoționată. „El pune ceva la cale” – a înțeles preotul, însă a vrut să se încredințeze în presupunerea sa.
Două zile Cratius l-a urmărit pe Nardus, cărând pietre, a șezut lângă el în timpul mesei și a dormit alături. A treia seară, când s-a ordonat „La culcare!”, Cratius s-a întors către tânăr și, cu amărăciune și disperare, a întrebat în șoaptă pe nimeni anume:
– Oare așa vom trăi tot restul vieții?
Preotul a observat: sclavul tânăr a tresărit și s-a întors imediat cu fața către bătrân. Ochii îi străluceau. Îi străluceau chiar și în lumina slabă din baracă.
– Asta nu va dura mult! Eu încropesc un plan, și tu, bătrâne, poți participa la el, a șoptit tânărul sclav.
– Ce fel de plan?, a întrebat preotul indiferent și oftând.
– Și tu, bătrâne, și eu, și noi toți curând vom fi oameni liberi, și nu sclavi. Gândește-te, bătrâne: la fiecare 10 sclavi există câte un străjer, la fiecare 15 femei care gătesc hrană și cos haine, de asemenea, există câte un străjer. Dacă vom ataca straja toți odată, o vom învinge ușor. Chiar dacă străjerii sunt înarmați, iar noi înlănțuiți. Noi vom fi 10 la unul, și vom folosi lanțurile ca arme stopând loviturile de sabie. Noi vom dezarma toată straja, îi vom lega și le vom lua armele.
– Ei, tinere, a oftat preotul din nou și a spus cumva indiferent, planul tău nu este bine chibzuit: vom putea dezarma straja care ne urmărește, însă împăratul va trimite imediat alți ostași, poate chiar o armată întreagă, și va ucide sclavii răsculați.
– M-am gândit și la asta, bătrâne. Trebuie ales momentul când armata nu va fi. Și acest moment se apropie. Vedem cu toții că armata se pregătește de campanie. Se pregătesc provizii pentru 3 luni înainte. Înseamnă că peste 3 luni oastea va ajunge la destinație și va intra în luptă. După război va fi slăbită, însă va cuceri mulți sclavi. Pentru ei deja se construiesc barăci. Noi vom începe răscoala exact atunci când armata împăratului va intra în luptă. Solilor le vor trebuie cel puțin o lună pentru a înștiința armata și pe împărat despre răscoală. Oastea slăbită va reveni în cel puțin 3 luni. Timp de 4 luni noi vom reuși să ne pregătim pentru întâlnire. Noi vom fi nu mai puțini la număr, dar sclavii cuceriți vor vrea să ni se alăture când vor vedea ce se petrece. Eu m-am gândit bine, bătrâne.
– Da, tinere, planul tău, gândurile tale vor avea succes, a spus preotul și a adăugat deja înviorat: dar ce vor face sclavii când vor obține libertatea și ce se va întâmpla cu conducătorii și soldații?
– La asta m-am gândit mai puțin. Acum am doar un gând: cei care au fost sclavi nu vor mai fi sclavi, iar cei care n-au fost sclavi vor fi sclavi, a spus Nardus, gândind cu glas tare.
– Iar preoții? Spune-mi tinere, preoții vor fi sclavi sau oameni liberi când vei câștiga?
– Preoții? Nu m-am gândit nici la asta. Până una-alta preoții trebuie să rămână cum sunt. De ei ascultă și sclavii, și împărații. Cu toate că este greu să-i înțelegi câteodată, dar cred că sunt inofensivi. Lasă-i să vorbească despre dumnezei, iar noi știm singuri cum să ne trăim viața mai bine.
– Mai bine, e bine, a spus preotul, și s-a prefăcut că-i este somn.
Însă Cratius nu a dormit în acea noapte. El medita: „Desigur, cel mai simplu ar fi să-l anunț pe împărat despre complot și-l vor închide pe tânărul sclav, el sigur este cea mai mare inspirație pentru ceilalți. Însă asta nu va rezolva problema. Sclavii tot vor dori eliberare din sclavie. Vor apărea alți lideri, se vor gândi noi planuri. De aceea, cel mai mare pericol pentru stat întotdeauna va fi în interiorul lui”.
Cratius avea ca scop suprimarea întregii lumi. El înțelegea că scopul său nu poate fi atins doar prin aplicarea violenței fizice. Este necesară influențarea psihologică a fiecărui om, a tuturor popoarelor. Trebuie transformată gândirea omului: trebuie să le induci ideea că sclavia este binele suprem. Este necesară demararea unui program autoreglator care va dezorienta popoare întregi în spațiu, timp și concepte. Însă, cel mai important: acesta trebuie să fie adecvat realității. Gândurile lui Cratius zburau tot mai repede. El a încetat să-și mai simtă corpul, cătușele grele de pe picioare și mâni. Și, ca din adins, ca un fulger, s-a născut programul. Încă puțin detaliat și explicit, însă uimitor, prin amploarea sa. Cratius s-a simtit stăpânul absolut al lumii întregi.
Preotul sta pe așternut, încătușat, și se admira: „Mâine dimineață, când toți vor pleca la lucru, eu îi voi spune căpitanului străjerilor să mă elibereze din rândul sclavilor, să-mi scoată cătușele. Eu voi detalia programul meu, voi spăune câteva cuvinte și lumea va începe să se schimbe. Incredibil! Doar câteva cuvinte și lumea mi se va supune mie, ideei mele. Dumnezeu, într-adevăr, i-a dat omului o putere nemaivăzută în Univers – puterea gândirii. Ea produce cuvinte și schimbă cursul istoriei. Momentul este cât se poate de favorabil. Sclavii au elaborat un plan de răscoală. Acest plan este într-adevăr rațional și poate duce la victoria lor și la un prim rezultat pozitiv pentru ei. Însă, eu, doar cu câteva fraze, îi voi transforma în sclavi nu numai pe copiii și nepoții lor, dar și împăraților și ostașilor le voi impune să fie sclavi pentru mii de ani înainte”.
Dimineață, la semnul lui Cratius, căpitanul l-a descătușat și, deja în ziua următoare, el i-a chemat pe ceilalți 5 preoți și pe împărat pe terasa piramidei sale. Cratius a început discursul în fața celor prezenți:
– Ceea ce veți auzi acum să nu fie scris sau povestit! În jurul nostru nu sunt pereți, astfel încât nimeni în afară de voi nu va auzi vorbele mele. Eu am elaborat un plan prin care vom supune întreaga omenire a Pământului. Asta este imposibil de făcut chiar cu armate numeroase și războaie epuizante. Eu, însă, voi face asta doar cu ajutorul câtorva fraze. Vor trece doar 2 zile de la rostirea lor și veți observa cât de radical va începe să se schimbe lumea. Priviți: jos sunt rânduri enorme de sclavi care cară câte o piatră. Ei sunt vegheați de o mulțime de soldați. Cu cât sunt mai mulți sclavi, cu atât este mai bine pentru stat. Noi întotdeauna am crezut în asta. Însă cu cât sunt mai mulți sclavi, cu atât trebuie să ne păzim mai bine de răscoala lor. Noi îmbunătățim paza, noi suntem nevoiți să-i hrănim bine. De altfel, ei nu vor fi capabili să facă muncă fizică grea, ei oricum lenevesc și se revoltă. Priviți cât de încet se mișcă! Iar paznicii leneși nu-i bat cu biciul și nu-i mână, chiar și pe cei tineri și voinici. Însă ei se vor mișca cu mult mai repede. Și nu vor mai avea nevoie de paznici. Și paznicii se vor transforma în sclavi. Asta se poate realiza astfel: trebuie ca astăzi, înainte de apusul soarelui, solii împăratului să dea citire ordinului Măriei Sale: „Odată cu răsăritul soarelui toți sclavii vor primi libertate! Pentru fiecare piatră adusă în oraș, fiecare om liber va primi câte o monedă. Fiecare monedă va putea fi schimbată pe hrană, îmbrăcăminte, locuință, palat în oraș sau chiar pe întreg orașul. De azi înainte voi sunteți oameni liberi”.
Când preoții au înțeles vorbele lui Cratius, unul dintre ei, cel mai în vârstă, a spus:
– Tu ești un demon, Cratius! Demonismul creat de tine va suprima multe popoare ale lumii.
– Fie ca eu să fiu demon, iar creația mea să fie numită Democrație!
La apus, sclavilor li s-a citit ordinul. Ei au rămas uimiți. Mulți nu au dormit în acea noapte contemplând la viața lor nouă și fericită.
În dimineața zilei următoare preoții și împăratul au urcat din pe piramidă. Imaginea pe care o aveau în fața lor era într-adevăr uimitoare. Mii de oameni, foști sclavi, cărau în goană aceleași pietre. Plini de sudoare, unii cărau câte două pietre. Alții, care aveau câte una, alergau grăbiți ridicând nori de colb. Unii paznici târau pietre și ei. Oameni care se credeau liberi, pentru că le fuseseră scoase cătușele, doreau să primească cât mai multe monede, pentru a-și construi viața cea fericită.
Cratius a petrecut încă câteva luni pe terasa sa, urmărind cu satisfacție ce se întâmpla în jur. Schimbările erau colosale. Unii sclavi s-au adunat în grupuri mici, au construit cărucioare, și, umplându-le până-n vârf cu pietre, le împingeau plini de sudoare și noroi.
„Ei vor inventa mult mai multe mecanisme minunate”, s-a gândit Cratius cu satisfacție. „Iată că au apărut și slujitori interni: furnizori de alimente și apă”.
Unii sclavi se hrăneu din mers, nedorind să piardă timp pentru a se duce în barăci la mese, și își împărțeau monedele obținute cu cei care le aduceau hrana.
„Ia te uită, la ei au apărut și tămăduitori, care le dau ajutor răniților din mers, și tot pentru monedele câștigate. Și-au ales și reglatori de trafic. Curând își vor alege șefi și judecători. Lasă-i să aleagă, ei doar se cred liberi! Însă important este același lucru: ei cară pietre în continuare”.
Și așa ei fug de-a lungul mileniilor, prin noroi, plini de sudoare, cărând pietre grele. Și în prezent urmașii acelor sclavi continuă fuga lipsită de sens…