⚜
Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!...
Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii...
De-atunci negura eternă se desface în fășii,
De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii...
De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Și în roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viață de un dor nemărginit.
Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pământul nostru mușuroaie de furnici; Mihai Eminescu, Scrisoarea I.
⚜⚜
Si un fragment din Tablita de smarald numarul 2 a lui Thoth Atlantul face referire la aceste sfere:
Luminițe după luminițe, de după valul nopții.
Nenumărate milioane țopăiau în fața mea
unele arzând ca niște flori de foc.
Altele aruncau o lumină slabă ce abia se zărea din noapte.
Lumina unora scădea cu repeziciune;
a altora creștea doar dintr-o scânteie de lumină.
Fiecare era înconjurată de un palid val de întuneric,
dar totuși ardea cu o flacără ce nu putea fi niciodată stinsă.
Zburând de colo-colo precum licuricii primăvara,
umpleau spațiul cu Lumină și cu Viață.
Atunci se auzi o voce, puternică și solemnă, zicând:
“Acestea sunt lumini ce suflete sunt intre oameni,
crescând sau slăbind în intensitate, existând de-a pururi,
schimbându-se dar fiind vii, în moarte spre viață.
Dupa ce îmbobocesc ca niște flori,
și ating punctul final al creșterii în viață,
repede trimit atunci valul intunericului
învăluindu-le și schimbându-le în noi forme de viață.
Constant de-a lungul epocilor, crescând, devenind o alta flacără,
luminând întunericul cu și mai mare forță,
stinsă și totuși nestinsă de către valul nopții.
Astfel creste sufletul omului de-a pururi
distrus dar totuși nedistrus de întunericul nopții.