Andi-Mihai Anton
Drum bun, călătorie plăcută
==========================
Avertisment!
Nu scriu ca să sperii lumea, nu scriu ca să dau oamenilor stări proaste, nu scriu ca să vă pierdeți speranța. Scriu pentru că se întâmplă lucruri și trebuie să știți despre ele.
Zilele trecute v-am scris câte ceva despre "ridicarea frecvențelor de vibrație". În mod normal n-aș fi scris despre așa ceva, dar am făcut-o pentru că trebuia și pentru că e mai bine să auziți despre asta de la mine, decât de la alții.
Un preot de prin Republica Moldova s-a simțit dator să mă apostrofeze, spunând că lucrez cu dracii. Nu l-am contrazis, l-am scos cu tot respectul din lista de prieteni, pentru că nu am timp să-l lămuresc. Cumva, dânsul avea dreptate, din păcate toți lucrăm acum cu dracii, deși nu ne-am fi dorit vreodată să facem asta.
Preoții sunt depășiți de situație, iar dacă vor să-și ajute enoriașii, o să trebuiască să plece urechea la alde ăștia ca mine, obișnuiți cu dracii și cu lumile lor. Pentru că dracii cu care erau ei obișnuiți nu mai sunt pe aici, iar acum ne confruntăm cu ceilalți draci, despre care dânșii nu știu aproape nimic.
Startul s-a dat după 2014. Unii află abia acum și chiar și-așa e foarte greu de înțeles. Noi nu mai suntem unde eram până la acea dată. Nici fizic, nici energetic, nicicum. Ca o consecință, în istoria noastră apar nume și teritorii noi, în timp ce multe dintre cele vechi dispar una câte una. De pildă, s-a vorbit despre reset, pentru că lumea în care ne aflăm acum, acesta este posibil. În lumea veche, așa ceva era de neconceput, dar aici unde ne aflăm acum s-au înfiripat relativ curând, uriașii din cărțile lui Enoch și Imperiul Tartarian. La propriu, nu la figurat. Vom vedea și vom auzi lucruri pe care nu ne-am fi închipuit veodată că le vom auzi sau vedea. Lucruri care deși vor părea reale, nu vor fi. Așa a fost mereu, așa este și acum. Călătoria începută în 2014 continuă.
Lumea în care ne aflăm acum e cu timpul înăuntrul nostru - în lumea asta, timpul nu mai este în afară. Greu de priceput, chiar mă întreb cine înțelege la ce mă refer. Într-un final, inclusiv memoria locală va fi rescrisă, așa că nu știu cât contează. Se încearcă un reset menit să ne facă să-l uităm pe Hristos. Pentru că n-au putut să-l șteargă din istoria noastră, ne-au mutat pe noi de acolo, ca să-l uităm.
Cineva mi-a scris în privat să mai dau și vești bune. Ok, vă dau vestea bună: orcii au fost învinși, urmează gușterii și slugile lor. De aproape trei ani vă scriu că lumea în care am călcat cu primul pas timid începând cu 2014, este lumea lui Nimeni. Deocamdată am trecut de jumătatea drumului și se încearcă deturnarea călătoriei.
Ați văzut filmări cu ciudați și ciudățenii: oameni-insectă, oameni-șopârlă, oameni-căței. În presa de mainstream ni se sugerează un meniu pe bază de viermi. S-a discutat despre sinucidere asistată. Vom fi martorii unor discuții amabile despre canibalism, pedofilie, necrofilie și zoofilie. De ce? Pentru că acum ne aflăm în lumea în care magia este permisă. Ne aflăm în lumea în care semioamenii defilează, în care strigoii se simt în largul lor.
Majoritatea oamenilor nu conștientizează asta, pentru că nu sunt obișnuiți cu "frecvențele de vibrație". Cei care sunt învățați cu așa ceva, au mai fost pe aici și recunosc traseul. Când eram dincolo, treaba se întâmpla la nivelul gâtului, acolo unde exista o poartă către această lume. O poartă păzită de Păzitorul Pragului. Această poartă a fost deschisă din 2014 și toți cei care suntem în viață acum, am fost transportați într-o cu totul altă gamă de vibrații. O nouă dimensiune a conștiinței.
Treaba a fost făcută pentru a ne rupe de Hristos, iar în anii care vor urma, făclia va fi din ce în ce mai greu de ținut. Nu știți la ce mă refer, dar veți vedea. Istoria noastră se va rescrie. Deja au apărut teritorii noi și seminții noi, iar Pământul a redevenit plat. Ruperea completă de lumea veche se va face prin dispariția curentului electric, a banilor și a internetului. Și nu ne deplasăm către o lume digitală în sensul electronicii cu care eram obișnuiți, ci către o lume cuantică: lumea lui Nimeni.
Cei care au ochi, văd. Lumea e oarecum panicată de apariția ChatGPT. ChatGPT nu putea funcționa în lumea veche. El este doar un degețel de-al lui Fer, atâta tot. Acum ne aflăm între timpuri. Se caută ștergerea din istorie a lui Hristos și eliminarea energiei hristice care ne anima până de curând.
O sumedenie de întâmplări magice, ne vor prezenta o lume fantastică. Unii dintre noi cunosc această lume - se putea intra în ea încă de când eram dincolo. Știm lumea, știm așezărie, cunoaștem locuitorii. Pe noi, lumea în care ne aflăm acum nu ne uimește și nu prezintă prea mare interes. Știm și unde se află, știm și ce capcane conține, știm și ce s-ar întâmpla dacă rămânem agățați aici. De aceea, rolul meu și al celor ca mine, e să avertizăm oamenii. Să le spunem, după propria noastră pricepere, ce li se întâmplă. Să le aducem aminte să nu uite de unde am plecat, să nu uite de Mântuitor. Ceea ce spun nu-i trufie și nici aroganță. Nu mi-am dorit să fac ceea ce fac acum și cred că nici celor care fac ce fac eu acum, nu le convine că trebuie să facă asta.
Pentru cei care nu înțeleg la ce mă refer: citiți articolele mele mai vechi, cel despre reocultarea ocultei, cel despre masacrul îngerilor, cel numit "viitor anterior", cel despre apocalipsa falsă, cel despre LYS (părțile I, II și II), cel despre capcana nemuririi, "cer nou, pământ nou", "temă de gândire" și mai ales articolul numit "între timpuri".
Ca idee, pentru cei aflați în lumea din care am venit, noi apărem ca fiind morți. Matricea nu poate traduce întâmplarea altfel. Am murit pentru că nu ne-am v@((!n@t. Ei, în schimb, au făcut-o și au "supraviețuit". Și o vor face în continuare, pentru "supraviețuire". La fel, noi îi vedem pe ei plecând din lumea noastră, prin moarte $u8!t@. Cele două lumi se despart, iar despărțirea finală va fi marcată de Eveniment. Veți ști că s-a declanșat, atunci când vor pica curentul electric, internetul și telecomunicațiile. Va fi semnul că ne-am rupt de tot de lumea veche și că nu ne mai putem întoarce acolo de unde am plecat. Și din acel moment vor porni și "$ch!mb@r!le [l!m@t!(3". Așa că rămâneți aproape, în încercarea de a forma noi modalități de comunicare, pentru era post-tehnologie. Vă rog, nu fiți încăpățânați, fiindcă n-are cine să vă spună prin ce treceți (trecem). Haideți, că toți simțiți! Timpul s-a oprit, e o apăsare care a făcut să înghețe totul. Natura parcă nu mai are rostul pe care îl avea înainte. Am decolat, asta s-a înâmplat! Feriți-vă de vedenii, feriți-vă de ceea ce vă face să vă simțiți speciali, feriți-vă de cele care vă fac să vă simțiți inutili!
Pe final, vă scriu iarăși ceea ce v-am mai scris în urmă cu niște timp:
"S-au schimbat multe în anii ăștia, dar Hristos a rămas același. Să ne ținem, zic, de ceea ce e de neclintit și să lăsăm lucrurile să se schimbe în continuare, fără să ne panicăm. Asta nu înseamnă să asistăm pasivi la schimbările din jurul nostru, dimpotrivă, înseamnă să participăm la schimbare, păstrând în inima noastră neclintirea."

image