STRESUL ESTE O DORINTA A EU-LUI
Acest eu afurisit este de vină când vă confruntaţi cu stresul sau anxietatea. Probabil că se simte mai eficace în stare de stres, simţind că face şi el ceva pe lume. Poate că e obişnuinţa, sau credinţa că aşa se cuvine să fie. Numai
dumneavoastră puteţi analiza motivele. Dar adevărul e că stresul reprezintă familiarul, iar liniştea, nefamiliarul, deci eul doreşte stres.
Insă în lume nu există cu adevărat stres sau anxietate; gândurile dumneavoastră sunt cele care creează aceste convingeri false. Stresul nu poate fi împachetat, atins sau văzut. Există doar oameni angajaţi într-o gândire stresantă. Când gândim stresant, creăm reacţii în organism, mesaje sau semnale importante ce ne solicită atenţia. Aceste mesaje se
pot manifesta sub formă de greaţă, hipertensiune, dureri stomacale, indigestie, ulcer, dureri de cap, puls crescut, dificultăţi de respiraţie şi un milion de alte senzaţii — de la neplăceri minore la boli ce pun viaţa în pericol.
Vorbim de stres ca şi cum ar fi ceva care ne atacă. Spunem lucruri de genul am un atac de anxietate, de parcă anxie tatea ar fi un luptător. Dar stresul din organism este rare ori rezultatul forţelor externe sau al unor entităţi care vă
atacă; este rezultatul legăturii slabe cu intenţia, provocate de credinţa că eul este ceea ce sunteţi. Dumneavoastră sunteţi pace şi bucurie, dar aţi lăsat eul să vă domine.
Iată o listă scurtă a gândurilor aducătoare de stres şi care izvo
răsc din eu:
• Este mai important să ai dreptate decât să fii fericit.
• Victoria este singurul lucru care contează. Când pierzi,
trebuie să fii stresat.
• Reputaţia este mai importantă decât relaţia cu Sursa.
• Succesul se măsoară în bani şi acumulări, nu în ferici
re şi mulţumire.
• E mai important să fii superior altora decât să fii bun
cu alţii.
Puterea Intentiei. Calea de a crea propria lume - Wayne W. Dyer