Reactiunea

Ieri, intr-o plimbare prin centrul Bucureștiului, am avut confirmarea ca am pierdut Capitala si in curand vom pierde si țara. Sigur, era o zi speciala si in mod traditional românii stau in casa, ceea ce distorsioneaza proportiile. Dar sentimentul era ca românii sunt o minoritate neglijabila, ba chiar specie pe cale de disparitie.
In toate zonele centrale, preponderenti erau cei din Asia de Vest, fostele componente musulmane ale Indiei, arabi, turci, filipinezi, vietnamezi, maruntei in palcuri si de cate opt, ceva africani. Aproape toti barbati, semn ca sunt doar primul val al migratiei in lant prin metoda virala a reintregirii familiei. O forma piramidala prin care fenomenul a explodat in Occident prin aceea ca fiecare sosit trage dupa el o sumedenie de rubedenii si vecini, sub felurite aliante matrimoniale sau angajari mai mult sau mai putin fictive. Apoi, urmatorul la fel, si tot asa, ca la raspandirea unei epidemii. Cei cativa africani erau insotiti de românce, pakistanezii inca nu au acelasi succes.
Cei cu aspect european vorbeau ucraineana (sau rusa, ce-or vorbi ei). Dintr-un motiv sau altul, par sa prefere parcurile. Sunt preponderent femei cu copii frumosi, deseori in familii complete cu tot cu soti.
McDonald's si shaormeriile erau pline ochi pentru ceva ce tinea loc sau completa masa de Craciun. "Imbogatirea culturala" e completata de o puzderie de restaurante cu specific libanez, turcesc, nepalez.
Am evitat Centrul Vechi, unde ar fi fost si mai si, pentru ca e o zona care ma deprima peste masura, cu aglomeratia de cafenele, cluburi zgomotoase, bordeluri si ruine. Esti intr-o tara straina.
Si nu e vorba de un mare succes al turismului. Aproape niciunul nu arata a turist venit sa viziteze Bucurestiul sau targul de Craciun, nici sa cheltuiasca cine stie ce pe hoteluri, shopping si restaurante. Nu-i intereseaza nici locul, nici limba, nici istoria, cum nu te intereseaza povestea unei benzinarii in care intri. Erau rezidenti parliti, care n-aveau ce face intr-o zi libera. Sa le spunem pe nume: nu sunt in vizita, sunt intr-un proces de colonizare facilitat de politicienii, care ne transmit urari binevoitoare zilele astea, cu zambetul pe buze. De altfel, asta e singura mostenire durabila, care ramane de pe urma lor pentru secolele care vin.