RESETĂRILE CIVILIZAȚIILOR UMANE.

Despre Resetări
Dacă înțelegem că înaintea noastră au fost alte civilizații, că ce e acum a mai fost și poate mai mult de atât, dacă înțelegem că civilizațiile au fost resetate periodic (la intervale de timp mult mai mici decât am crede cca. 200 de ani), dacă înțelegem faptul că după resetare se schimbă nu numai modul de organizare, dar și biologia ... Atunci înțelegem că aceste forțe care fac aceste schimbări, sunt mult peste înțelegerea noastră, dar mai ales peste puterea noastră de a ne opune.
Inundațiile de noroi (mudflood), modul anterior ales de aceste forțe prin care au făcut resetarea civilizației umane. Dar ... înainte trăiau uriași, oamenii aveau peste 2,5 metri, la fel și restul animalelor, lumea vegetală de asemenea, ciuperci uriașe, copaci uriași și ... toată infrastructura artificială făcută pe măsură. Clădirile cu încăperi uriașe, cu uși de acces pe măsură.
Tartaria e numele sub care e cunoscută civilizația anterioară, iar probabil că localitatea unde au fost găsite celebrele plăcuțe de la Tartaria, de pe teritoriul românesc, nu se numește întâmplător așa. Suntem probabil leagănul civilizației actuale, sau poate ... chiar leagănul civilizațiilor pământene.
Au reconstruit totul, bazele civilizației actuale, cu copii orfani aduși din alte locuri, ceva de genul emigranților de azi, cei care nu cunoșteau istoria locului, modul în care erau lucrurile înainte.
A urmat o vreme de conviețuire a supraviețuitorilor, cu noile generații pitice, dar interesant e faptul că supraviețuitorii lumii vechi nu și-au transmis caracteristicile mai departe.
Au fost sterilizați ? Au fost poate modificați genetic prin schimbări ale genelor responsabile cu dimensiunile organismului ?
Au intervenit atât la plante, cât și la animale și oameni ?
Sau poate că au modelat decât mediu, matrița informațională în care se dezvoltă totul, cumva au redus totul la scară prin schimbarea matriței energetice.
Peste tot vedem urmele lumiilor vechi, clădiri grandioase, cu încăperi și uși gigantice, clădiri ale cărui parter se află acum sub nivelul solului (ca urmare a inundațiilor de noroi), cariere gigantice de exploatare a zăcămintelor (pe care le numim văi sau mări), trunchiuri imense de copaci, (pe care le numim munți) ... Toate legendele și basmele au un sâmbure de adevăr, uriași, ciuperci neobișnuit de mari, arbori giganți.
Au ajuns până la noi fotografii din lumea dinaintea ultimei resetări, cu oameni de o statură foarte mare, unele chiar arată familii mixte, fotografii cu clădiri gigantice, arbori gigantici ... tehnologii incredibile.
Sunt totuși și clădiri care au străbătut resetarea până la noi, unele au fost readaptate, li s-au făcut noi căi de acces la etajele care au ajuns la nivelul solului, altele au fost ”dezgropate” în zona în care au fost inundate de noroi ...
Peste tot în lume sunt astfel de clădiri, vedeți de pildă la ce înălțime sunt ivărele (mânerele) ușilor gigantice de la Kremlin, nici un om obișnuit nu poate ajunge la ele decât cu scara, vedeți dimensiunea impresionantă, dar mai ales înălțimea încăperilor clădirilor vechi.
Azi.
Din ce în ce mai mult auzim astăzi de resetare, vedem indivizi cu capacitate intelectuală redusă și moralitate îndoielnică care propagă necesitatea și iminența unei astfel de resetări radicale, atât din punct de vedere al orânduirii sociale, al categoriilor sociale, a drepturilor, cât și al modului alimentar, a stilului de viață și nu în ultimul rând, sau poate că în primul rând, al modului de gândire.
Nu, nu sunt ei strategii, sunt niște bieți idioți utili cărora li sa promis ”nemurirea”, sunt marionetele dintre noi, prin care-și fac treaba.
Colac peste pupăză, bionica, implanturile electronice, interconectarea omului cu mașina, integrarea de dispozitive artificiale direct în corpurile noastre, devin un fapt concret.
În paralel e în desfășurare un plan care vizează modificarea biologică a ființelor umane, modificarea genomului uman.
E clar că schimbările urmărite de resetare sunt extrem de profunde, în toate planurile.
Spuneam mai demult, că după resetare nici legile fizicii nu vor mai fi la fel. Tare mi-e că am avut dreptate.
Una dintre cele mai profunde schimbări produse de cea mai celebră dintre resetări, Potopul lui Noe, e legată de schimbarea modului alimentar al oamenilor, trecerea de la vegetarieni la omnivori.
Dacă până atunci omul nu mânca decât vegetale, inițial ca măsură temporară (noile culturi vegetale puteai fi făcute după retragerea apelor, iar roadele veneau mai târziu cu câteva luni de la plantare) oamenii ca să nu moară de foame au acceptat să consume carnea (considerată oricum scârboasă) animalelor, care până atunci erau cumva considerate frații mai mici ai oamenilor. Din păcate, această decizie ce se dorea a fi temporară, a rămas în obiceiul nostru alimentar fiind considerată azi una normală. În acest fel au apărut și poveștile cu omul primitiv care era vânător și cu faptul că omul ar fi omnivor.
(cam ceea ce se încearcă acum să se facă, respectiv consumul alimentar de insecte precum lăcuste, greieri viermi , larve , muște ...)
Privind la ceea ce a scăpat până la noi din lumea veche, înțelegem că o perioadă o să conviețuim, vechiul biologic cu noul biologic mă refer, apoi ... noul biologic o să fie ”normalul” lumii ce ni se pregătește.
Deși sună pesimist, suntem prea mici pentru o luptă atât de mare, iar cine înțelege ceea ce am scris mai sus, înțelege că nu oricine poate face astfel de resetări ciclice, că vorbim de entități și forțe net superioare, pentru care suntem probabil doar parte dintr-un experiment, cu multe variante (încercări) ale dezvoltării ”coloniilor” umane, ceva în genul experimentelor pe coloniile de șoareci făcute de noi (vezi Utopia Șobolanilor - link la final).
Un lucru e clar, ce trebuie să se întâmple se va întâmpla.
Tot ce se întâmplă, e îngăduit să se întâmple, pentru că se întâmplă cu un scop.

Leonard Chesca
02 august 2022

image