Florentina Tofan a împărtășit o postare trimit  
2 ani - Youtube

Leonard Chesca a adăugat fotografii noi la Articole scrise de mine
2 ani

Dacă ți-aș spune ...

Pentru cei care vor să asculte, nu să citească, aveți și varianta varianta lecturată a articolului.

Două lumi aceeași planetă.
Prin ceea ce urmează să expun, nu îmi doresc să descurajez pe nimeni, dar este esențial pentru noi să înțelegem aceste lucruri.
O să scriu dur, pragmatic, greu de digerat, iar cine nu are deschiderea de a suporta acest mod de abordare, îl sfătuiesc să nu citească. Probabil că multi, mă vor face nebun, doar pentru faptul că prin ceea ce spun se dărâmă toate valorile de care se agață cu disperare, se duce naibii tot confortul iluzoriu în care se complac.
Dacă ți-aș spune că nimic din ceea ce știi nu e adevărat, dacă ți-aș spune că totul e o mare minciună, dacă ți-aș spune că ...
Există o ”Elită” ce conduce umanitatea din umbră.
Ei sunt arhitecții sistemului sau sistemelor ce s-au alternat pe Pământ, ei au creat sistemul financiar, lor le datorăm taxarea și impozitarea. Ei au comutat liberul arbitru de la nivel de individ, la nivel de grup (democrația), creând astfel aparența respectării liberului arbitru. Democrația înseamnă de fapt supunerea voinței minorității de către voința majorității, adică încălcarea liberului arbitru al celor minoritari. Ei au creat sistemul politic, și modul în care cetățenii își împuternicesc niște membrii ca să-i reprezinte.
Ei au creat sistemul juridic și chiar ei ne-au dat drepturile omului.
Ei au adus conceptul de persoană și într-un mod subtil și insinuos ne-au luat drepturile de ființă vie, înlocuindu-le cu drepturile de cetățean.
Ei au alternat comunismul cu capitalismul, ei au generat războaiele, ei ne-au dezbinat și împins spre distrugerea noastră reciprocă.
Ei sunt cei care ne împing acum spre auto-extincție.
Ei dețin schimbul, propagarea și calitatea informațiilor la care avem acces.
Ei dețin adevărata cunoaștere și tot ei ne-au fabricat o pseudo-cunoaștere, atât cât să primim răspuns la întrebări, ne-au dat un surogat, o falsă cunoaștere. I-au răsplătit și cu diplome și titluri pe aceia dintre noi care și-au asumat mai bine această falsă cunoaștere.
Vorbim de mii de ani de manipulare, de sute sau poate mii de ani de când ”Elita” a ales ca să păstreze doar pentru ea adevărata cunoaștere și în paralel să ”fabrice” ceea ce noi primim prin sistemul de educație, prin cărți și cel mai tragic de la mai vârstnicii noștri.
Așa ne domină, printr-o falsă cunoaștere ne conduce implicit la acțiuni greșite.
Fragment din articolul scris de mine, Pomul Cunoașterii :
”Ce știm noi de fapt ? Cunoașterea nostră poate fii un fals ordinar. Peste 95% din tot ce știm, am aflat (învățat) de la alții, care au aflat de la alții ... Foarte puțin din cunoașterea noastră este aflat prin experiență directă. Primim informații, primim date, statistici, principii , legi, teoreme, dar toate experimentate sau presupuse de alții. Aproape nimic din tot ceea ce știm nu oferă garanția deplină a adevărului.
Puteți considera ce exemplu vreți voi, singurele lucruri de care suntem absolut siguri, sunt cele verificate sau trăite de noi prin experiență directă. Marele nostru necaz este că ajungem să lucrăm cu acest tip de informație, pe care o luăm de bună, dar pe care nu am verificat-o niciodată. Atât de mult ajungem să ne încredem în cunoașterea noastră (de fapt a altora), încât nici nu vrem să mai aflăm alte păreri. Dacă sistemul ne mai și răsplătește (cu note bune, o slujbă bine plătită, titluri, diplome, calificări etc), devenim o voce autorizată a acestei ”cunoașteri”. Mai mult, transmitem ”cunoașterea” noastră copiilor noștri, elevilor, cunoștințelor. V-ați gândit vreodată că toată această cunoaștere accesibilă nouă tuturor, poate fii falsă? V-ați gândit vreodată că sunt prea puțini cei care au acces la adevărata cunoaștere? V-ați gândit vreodată cât de ușor ne contaminăm unii pe alții cu o cunoaștere primită și neverificată personal de noi? ”
Articol integral în care am disecat și analizat cunoașterea pe toate fațetele :
" Pomul Cunoașterii " (februarie 2014)

Vorbim de diferențe tehnologice de cel puțin jumătate de mileniu de evoluție, iar toate astea aici pe Pământ, două lumi, cea a ”suveranilor” și cea a sclavilor, avem deci chiar la nivel fizic Paradisul și infernul, fix aici, pe același Pământ.
Mă rog, am spus Pământ, dar din păcate noi nu știm nici pe ce planetă trăim sau dacă e o planetă.
Noi nici nu știm cu adevărat cum arată locul în care locuim noi oamenii, tot ce știm e de la ei, cum au vrut ei ca să știm. Nu știm cum arată continentele în mod real, nu știm nici toate teritoriile acestui loc pe care-l denumim Pământ, nu știm ce formă are, ce dimensiuni, nu știm nimic sau știm ceea ce ne-au dat ei ca să știm. Noi nu putem verifica asta, nu avem nici tehnologia, nici deschiderea ca să o facem, ne complacem în iluzoriul comfort al ceea ce presupunem că suntem, adică o civilizație avansată.
Credem că știm cum e structurat atomul, dar nu am putut verifica niciodată asta, știm de la ei, știm despre viruși, dar nu i-am văzut niciodată, dar cu toate astea avem chiar și fizicieni și specialiști epidemiologi care ne regurgitează inept un concept primit prin educație de la ei, ca fiind o realitate concretă.
Probabil că doar câteva procente din informații sunt reale, iar asta a venit în timp, atunci când surogatul servit nu a mai putut răspunde unor noi întrebări. Au ”fabricat” un nou surogat, probabil cu un procent mai mare de adevăr, pe care l-au prezentat ca o mare realizare științifică.
Nimic nu a rămas neatins de manipulare, iar totul a vizat menținerea supremației lor, cine deține informația, deține puterea.
Nimic nu a rămas nesubstituit, nemanipulat, tot ce știm e fals.
De multe ori, nu doar că informația disponibilă e falsă, dar e fix contrară adevărului.
Așa cum ne-au inversat valorile, așa au reușit și să prezinte răul ca fiind bine și binele ca fiind rău.
Mă întreb adesea, dat fiind faptul că nimic nu a scăpat manipulării, oare cărui Dumnezeu ne închinăm și slăvim noi sclaveții și cărei entități ne opunem cu înverșunare. Dacă analizăm cum merg lucrurile în lume ... e foarte posibil să ne dăm seama că și aici ne-au livrat un fals Creator, adică Domnul Zeu al religiilor, care e foarte posibil să nu fie adevăratul nostru Creator.
Te-ai supărat ? E prea dur ?
Mergi atunci să-ți trăiești clipa, să-ți faci propria realitate gândind pozitiv, dar să știi că te vei trezii la adevărata realitate în mijlocul infernului, fix pentru că nu ai vrut să auzi, pentru că ai băgat capul în nisip.
Orice manipulare e structurată în mare parte pe adevăr, doar că partea lipsă și câteva detalii duc totul în derizoriu, ba chiar determină acțiuni complet opozabile decât cele corecte, dar care servesc scopului manipulatorului.
Dacă cu științificii au reușit folosindu-se de ego-ul acestora, de valoarea dată de aceștia titlurilor, diplomelor și banilor, nici cei spirituali nu au scăpat controlului.
Cu religiile e veche și clară treaba, dar ... acestea nu acopereau pe cei mai mulți dintre noi, pe cei care se situau cumva în acord cu știința, dar care aderau la teoria creaționistă (nu acceptau teoria evoluționistă).
Așa au apărut în ultima perioadă cei mai mulți ”învățători spirituali”.
Cei autentici în mare parte au fost blamați și eliminați de către sistem.
Mulți maeștrii spirituali, scriitori New Age sunt de fapt tot sub controlul celor care stăpânesc și conduc din umbră lumea. Unii dintre acești maeștrii sunt complici direcți, sunt momiți prin bani, alții sunt controlați mental fără ca ei să știe (channeling), iar alții sunt chiar dintre oculți.
Ei oferă o falsă soluție și implicit detașarea persoanei de la scopul inițial de a căuta o soluție, pentru că a primit-o nu-i așa, pe tavă, la cursurile respectivilor.
Au reușit să transforme o grămadă de oameni în struți care bagă capul în pământ la cel mai mic contact cu răul. Mă rog, ei gândesc pozitiv și ... nu cumva acel rău să le strice ”Feng Shui-ul”.
Cum spuneam, există mult adevăr în învâțăturile lor, dar ... rămâne la capacitatea fiecăruia dintre noi să-l separăm de părțile manipulatoare.
Au dresat oamenii cu chestii de natură ritualică, adică le-au oferit o ”soluție” accesibilă marii majorități, așa cum dai o jucărie unui copil ca să-și facă de lucru și să nu te deranjeze.
Și animalele trăiesc clipa și poate că niciodată nu se gândesc că cel care le-a hrănit le-ar face vreodată rău. Cu toate astea, ele nu sunt ferite de acțiunea ”stăpânului” lor atunci când acesta și-a pus în gând să le curme viața, chiar dacă mereu s-au gândit pozitiv la relația cu stăpânul lor.
Un lucru e clar, noi visăm, iar lucrurile sunt extrem de serioase.
Două civilizații complet diferite ca nivel tehnologic, una minoritară susținută pe spinarea celei majoritare. Asta se întâmplă mereu, cei mai puternici se folosesc de cei mai slabi, așa facem și noi umanitatea cu animalele, dispunem de ele după bunul nostru plac, ne sunt animale de povară, ne sunt hrană, ne sunt victime ale distracțiilor vânătorești și cele mai multe ale acțiunilor noastre iresponsabile. Precum dispun ei de noi, așa o facem noi cu animalele, le păstrăm atât timp cât avem nevoie de ele, cât mai au putere să tragă la plug sau căruță, cât timp ne asigură lapte, ouă, cât timp ne fac pui și ne asigură hrana. ?
Animalele de companie nu sunt chiar exemplul care să compenseze comportamentul nostru abuziv față de animale și acestea sunt sterilizate, îngrădite, lipsite de o viață naturală, dar ... putem spune totuși că sunt privilegiate față de celelalte, precum marionetele lor (politicienii din funcții decidente) și parte din celebrități, folosite pentru distracția lor.
La fel cum punem noi CIP-uri la ”oile” noastre, așa vor să ne pună ei. Așa cum noi ne considerăm stăpânii, proprietarii animalelor noastre, așa se consideră ei stăpânii noștri și pe noi proprietatea lor. Așa cum noi avem aroganța să credem că suntem rasa superioară de pe pământ, fie că ne comparăm cu un delfin, fie cu o furnică, așa ei se consideră superiori nouă.
Măcar ei tot ce ne fac, nu ne fac în mod direct, ci prin interpuși dintre noi, pe când noi ceea ce facem animalelor, facem în mod direct.
Vedem gunoiul din din ochiul lor, dar nu vedem bârna din ochiul nostru.
Ce ție nu-ți place, altuia nu face, zice un proverb. Păi noi fix asta facem, exploatăm și dispunem după bunul plac de animale și chiar de cei mai slabi dintre noi.
Mă întreb, oare chiar merităm să ne eliberăm ? Oare nu cumva ne merităm soarta, nu cumva ne plătim (primim) karma acțiunilor noastre ?
Am făcut această introducere, pentru a vă ajuta să conștientizați raportul real de forțe pe Pământ.
De o parte suntem noi, marea majoritate a oamenilor, umanitatea, iar de cealaltă parte sunt ei, minoritarii, mult prea puțini numeric față de noi, Elita ascunsă, Oculta, dar deținători ai unei cunoașteri adevărate.
Noi suntem dezbinați, separați, neorganizați și înotăm în bezna cunoașterii, ei sunt uniți, organizați și dețin adevărata cunoaștere.
Suntem la o răscruce, ne pregătesc o amplă schimbare a societății așa cum o știm, simțim și ne-au spus-o direct, s-au pregătit de o mare resetare, o schimbare de amploare a ordinii mondiale. probabil că nu mai au nevoie de o mare parte dintre noi, fix așa cum procedăm noi cu animalele, cele bolnave, cele bătrâne, cele mai neascultătoare, sunt primele pe care le sacrificăm.
Am fost avertizați de asta, de către mai mulți dintre cei mai deschiși la minte, din păcate mulți dintre ei eliminați pentru această îndrăzneală.
Vezi un fragment din :
Discursul lui J.F. Kennedy despre societățile secrete :
” Doamnelor și domnilor,
Cuvântul "secret" însuși este respingător într-o societate liberă și deschisă iar noi, ca popor, ne opunem prin istoria și moștenirea noastră societăților secrete, jurămintelor secrete și procedurilor secrete.
Noi am stabilit cu mult timp în urmă că pericolele tăinuirii excesive și neînștiințate a unor fapte pertinente egalează pericolele ascunderii justificării acestei tăinuiri.
Chiar și în prezent se pune puțin preț pe lupta împotriva amenințării unei societăți secrete noi imitându-i restricțiile samavolnice.
Chiar şi în prezent se pune puțin preț pe asigurarea supraviețuirii națiunii noastre dacă tradițiile noastre nu supraviețuiesc odată cu ea.
Și există un mare pericol, asupra căruia trebuie să veghem în avans mai mult, căci vom fi expuși acestuia de cei dornici să își pună în aplicare intențiile chiar până la limitele cenzurii oficiale și tăinuirii.
Nu intenționez să permit ca aceasta să se petreacă, in măsura in care depinde de mine.
Și nici un oficial din administrația mea, indiferent dacă are o poziție importantă sau nu, dacă e civil sau militar, nu ar trebui să interpreteze acest discurs al meu ca o scuză pentru a nu informa, pentru a nu ne arăta intențiile, pentru a ne ascunde greșelile, pentru a nu arăta presei și publicului faptele pe care ei merită să le știe, căci în lume există o conspirație monolitică și barbară care ni se opune și care se bazează în principal pe mijloace ascunse pentru a-și extinde influența ei de temut, pe infiltrare în loc de invazie pe acțiuni subversive în loc de alegeri pe intimidare în loc de alegere liberă pe guerile, noaptea, în loc de armate, ziua.
Este un sistem care a acumulat resurse materiale și umane imense în construcția unei rețele strânse, a unei mașini înalt oficializate care combină operațiuni militare, diplomatice, de securitate, economice, științifice și politice.
Pregătirile ei sunt secrete, nu sunt date publicității.
Greșelile ei sunt îngropate, nu evidențiate.
Descendenții ei sunt tăinuiți, nu onorați.
Extinderea lor nu este pusă sub semnul întrebării, nici un zvon nu se răspândește, nici un secret nu este revelat.”
Discursul lui J.F. Kennedy despre societățile secrete (integral) :

Mulți viteji infantili, pleacă la luptă, dar cu cine, cu marionetele lor, politice, guverne, șefi de state ... Păi ... au deja alții pregătiți, despre ce vorbim.
Așa cum am spus, noi nu știm nici pe ce planetă suntem, nu știm cine sunt ei, cei ce ne conduc din umbră, unde stau (locuiesc), care e calea până la ei.
Păi nici nu apar pe harta, livrată tot de ei, teritoriile unde ei locuiesc, despre ce vorbim, plecăm la luptă, dar cu cine ne luptăm ?
Aduc aici fragmente mai importante din ce spuneam într-o altă postare pe care o denumeam, ”Să fim realiști, zic ” :
”Din păcate noi nici nu știm cine e inamicul, mereu îl vedem în cei scoși în față, dar inamicul real habar nu avem cine e, unde e, cum se numește sau măcar dacă e om sau nu. Deci ... cu cine să ne luptăm? Unde-l găsim, unde stă?, cum arată?, cum ajungem la el? Și dacă să presupunem că am avea capacitatea logistică, resursele financiare, armata în subordine, cea mai înaltă tehnologie, fără un trădător dintre ei sau victime scăpate de la ei, nu putem întreprinde nimic.
...
Ieșirea noastră trebuie căutată la alt nivel, nu putem în mod clar și realist să ducem un război contra unui inamic ”invizibil”, de care nu știm mare lucru și care a investit poate peste 90% din PIB-urile statelor lumii în a-și crea fortăreața, armele și rețeaua de control. Trebuie să conștientizăm faptul că avem nevoie de mult mai mult, avem nevoie de cei care s-au infiltrat în timp în rețeaua lor, de cei care le-au fost victime, de mărturiile lor și chiar de trădătorii lor.
Bun, suntem mulți și uniți, suntem 18 - 20 de milioane sau la nivel planetar 8 miliarde (așa știm de la ei, poate că suntem 3 miliarde sau ... habar nu avem), ce facem ? Plecăm la luptă, unde, cu cine, cu marionetele lor ?
Noi cel mult putem dărâma marionetele adevăraților stăpâni, guvernele lor, poate putem atinge și câteva din corporațiile lor, dar niciodată pe ei, indiferent de amploarea unor revolte.
Păi stăpânul lor suprem, până la care mai sunt câteva zeci de etaje ale piramidei și despre care nici cei subordonați direct nu știu foarte multe, unde-l găsim? De unde ne stăpânește? De unde dă ordinele?
Singura șansă e printr-o mișcare organizată la nivel de insideri, servicii de inteligence, forțe armate ... ”
Să fim realiști, zic ! (aprilie 202 - articol integral aici :

Dar cine sunt cei care formează ”Elita” ?
Personal cred că e vorba urmașii celor câțiva reprezentanți ai unei civilizații avansate, care au ajuns pe pământ cu mult timp în urmă.
Nu sunt ca noi și nu sunt de aici.
Ei și-au dus mai departe linia de sânge și nu s-au amestecat cu noi, iar cei care au făcut asta au fost excluși dintre ei.
Fiind puțini, dar mult mai avansați în cunoaștere și tehnologie, au ales la un moment dat, că cel mai înțelept pentru ei e să ne conducă din umbră, folosindu-se de unii dintre noi, pământenii. În acest mod puteau evita orice nesupunere legată de diferențele dintre noi și ei.
În timp au reușit să-și ascundă, față de noi, diferențele anatomice sau poate că au trimis în teren hibrizi dintre ei și noi.
Se vorbește de 13 familii elitiste care se află în spatele la cam tot ce se întâmplă pe Pământ.
Personal cred că Șeful suprem, cel căruia i se supun toate aceste familii, e în continuare complet diferit de rasa umană și conduce totul din umbră.
Cele 13 familii care stăpânesc Lumea.
”Forțele din umbră din spatele agendei Noii Ordini Mondiale
Undeva în apropierea vârfului ierarhic al piramidei, o organizație extrem de elitistă cunoscută sub numele de Consiliul celor 13 Familii orchestrează toate evenimentele majore ale lumii. După cum sugerează și numele, Consiliul este format din top 13 cele mai influente familii de pe Pământ.
Un număr din ce în ce mai mare de oameni devin conștienți de faptul că 99% din populația Pământului este controlată de o "elită" de 1%, dar Consiliul celor 13 Familii constă din mai puțin de 1% din ,,elita” de 1% și nimeni de pe Pământ nu poate obține calitatea de membru. În opinia lor, au dreptul de a se pronunța asupra restului umanității, deoarece aceștia sunt descendenții direcți ai zeilor antici și se consideră ei însuși regi.”
STĂPÂNII LUMII (articol integral) :

Am fost surprins de o analiză jurnalistică a celor de la OCHR, care-și expune clar și concis concluziile :
"Sa nu va gândiți nici măcar o secundă că putem anihila aceasta forță globala.
Ei controlează partidele mici sau majoritare. Ei controlează guvernarea și opoziția. Ei controlează fluxul informației și ei controlează finanțele. Ei controlează resursele și tot ei controlează tipărirea banilor. Ei controlează Creștinismul.
Tot ceea ce cunoaștem noi astăzi, este in fapt o înșelăciune și nimic, dar absolut nimic nu a fost conceput din dorința de a evolua sau de a fi in beneficiul oamenilor de rând."
Articol complet aici,
TREISPREZECE - Prolog :

și
TREISPREZECE. Cuvant inainte.

Oculta "se prezintă": Organizați, Inteligenți, Malefici.
"Iluzia va fi, atât de mare, atât de vastă că va scăpa percepției lor. Cei care o vor vedea vor fi considerați nebuni. Vom crea fronturi separate pentru a-i împiedica să vadă legătura dintre noi. Ne vom comporta ca și când nu suntem conectați să păstrăm vie iluzia. Obiectivul nostru se va realiza treptat, pentru a nu aduce niciodată suspiciune asupra noastră. Acest lucru îi va împiedica, de asemenea, să vadă modificările pe măsură ce apar. Vom sta mereu deasupra nivelului relativ al experienței lor căci deținem secretele absolutului. Vom lucra împreună și vom rămâne legați de sânge și secret. Moartea va veni la cel care vorbește.”
Articol integral aici :

Ce e de făcut ?
Presupunând acum, după tot ce am menționat mai sus, că avem o înțelegere de ansamblu a situației, ce e de făcut, cum putem noi să gestionăm lucrurile în favoarea noastră? Putem ?!
Primul pas este fix acesta, să conștientizăm cu cine ne luptăm, să nu subestimăm această forță.
În al doilea rând trebuie să ne întrebăm dacă merităm să ne salvăm sau să fim salvați.
E imperios necesar să ne reevaluăm comportamentul și să înțelegem că cel puțin la momentul actual, ne cam merităm soarta, plătim de fapt pentru acțiunile noastre, pentru aroganța noastră față de restul creației. primim fix ceea ce dăm celor mai slabi decât noi. Nu e cu nimic diferit faptul că noi defrișăm pădurile pentru a ne extinde orașele, stricând, afectând și omorând mii de viețuitoare, față de faptul că ei, prin interpuși dintre noi, vor să ne rărească și să elibereze probabil câteva teritorii dorite de ei, deși dețin mult mai mari suprafețe decât ceea ce cunoaștem noi că există pe pământ. Au făcut totuși câteva investiții majore și în teritoriile alocate nouă, iar aceste zone probabil că trebuie eliberate de prezența noastră.
Ce ne poate fii de folos în abordarea noastră?
Din acțiunile lor putem observa că tot ce fac, sau ce ne fac, fac prin interpuși dintre noi, niciodată direct. Cumva ne împing spre auto-distrugere, deși ar avea capacitatea să facă asta doar apăsând pe un simplu buton.
De ce nu o fac ?
Probabil că există ceva superior lor, căruia i se supun, probabil că știu că dacă acționează direct, adică ne încalcă liberul arbitru, ar trebui să dea cumva socoteală. Poate cunosc mult mai bine cum funcționează Karma, legile Creației și vor cumva să plaseze interpușilor (nouă) această karmă.
Poate prin ceea ce fac, încearcă să facă o selecție artificială a celor dintre noi cu care vor să meargă mai departe, pe diferite criterii.
Personal cred că vor să scape de cei mai puțin inteligenți dintre noi, chiar dacă cei mai ”proști” și mulți se califică cel mai bine la statutul de sclav, mai puțini, chiar dacă mai inteligenți, pot să fie în continuare controlați. Dacă au ajuns în punctul în care pot să înlocuiască aproape toată munca fizică cu roboți și inteligență artificială, e nevoie de oameni inteligenți care să întrețină acești roboți, să-i programeze, să-i dezvolte, adapteze și up-dateze software.
E fix modul în care am renunțat noi la vehiculele cu tracțiune animală, atunci când au apărut tractoarele.
După ce am făcut aceste constatări, ce putem face pentru binele nostru?
Cred că cel mai important lucru e legat de modul indirect prin care ei acționează, aici cred că e cheia.
Dacă noi expunem și îi pedepsim exemplar pe interpuși, adică pe cei care au trădat interesele umanității, e bine, dar nu suficient.
Cred că fiecare dintre noi e dator să refuze orice activitate care e îndreptată împotriva semenilor, împotriva ecosistemului natural.
De exemplu, piloții de avioane, cei care întrețin și alimentează rezervoarele etc. să refuze să mai împrăștie aerosoli toxici, chemtrails.
Cei chemați la luptă împotriva semenilor, să refuze să lupte, dacă toți refuză să lupte, nu mai putem avea războaie. E valabil și pentru forțele de ordine, care sunt doar folosite de către ei, dar cărora le-au sortit fix aceiași soartă ca pentru marea majoritate a populației.
Să fim conștienți că nu vor întreprinde nimic în mod direct împotriva noastră, iar dacă nu mai găsesc pe nimeni dispus să o facă, nu o vor face în mod direct, puteau până acum să acționeze direct și totuși nu au făcut-o.
Să înțelegem că vor o eliminare selectivă a noastră și nu una la grămadă, iar noi trebuie să înțelegem criteriile acestei selecții.
Noi singuri ne otrăvim aerul (prin chemtrails și poluare) și tot noi ne injectăm reciproc otravă direct în vene (prin vaccinare).
Trebuie să încetăm și să refuzăm să mai facem asta !
În rezumat, prin nesupunere civică și/sau ierarhică față de orice ordin sau acțiune îndreptată împotriva semenilor noștri, în mod direct sau indirect, a intereselor noastre ca și civilizație umană.
Să respingem să primim sau să dăm curs prin acțiunile noastre, orice acțiune îndreptată împotriva vieții și a Creației în ansamblul ei.
Să fim pro-viață și să respingem tot ce e anti-viață.
Precizări legate de imaginea care însoțește acest articol.
Harta din imaginea dreapta sus (o veche hartă rusească publicată într-o gazetă din 1907), arată în zona încadrată de mine într-un cerc roșu, teritoriile cunoscute și accesibile nouă și locuite mai mult sau mai puțin de noi.
În exterior, spațiul cuprins între cercul roșu și cel verde, prezintă teritorii la care nu avem acces, aici probabil se desfășoară cei ce ne stăpânesc. Bineînțeles că ei pătrund des în teritoriile ocupate de noi, dar noi ... nu avem cum să ajungem în zona lor. Nu că nu putem, dar nici măcar nu știm că aceste teritorii există, așa că ...
Cu siguranță că dimensiunile reale ale ”Pământului” pe care le știm sunt eronate, cred că Pământul e mult mai mare, de aici linia orizontului liniară, la un arc de cerc cu rază mare ...
Dimensiunile cunoscute sunt fix corelate cu cercul roșu desenat de mine pe hartă, restul teritoriilor sunt în afara zonei accesibile nouă și nici nu avem date despre dimensiunea totală.
Harta din dreapta jos, este similară celei de sus, are chiar denumiri pentru teritoriile necunoscute nouă, iar un lucru interesant e faptul că poziția continentelor cunoscute nouă, este cumva răsturnată.
În imaginea din stânga sunt reprezentate simbolic cele două lumi ce coexistă aici, o lume de paradis, a huzur și lumea pe care noi o cunoaștem, lume care susține prin eforturile ei prosperitatea celor care ne stăpânesc.
Am scris articolul direct pe pagina de Facebook, apoi l-am dat pe public.
Leonard Chesca
04 ianuarie 2021

image
image